Acum câteva zile, cu inima mică și cu remușcări în gând, am scris un articol despre Mircea Lucescu și, mai ales, despre cum am știut noi, ăi mai tineri și mai mici, să ne purtăm, la capăt de linie, cu un mare om care și-a dedicat și sacrificat – la propriu – viața pentru țara lui. Am primit mii, zeci de mii de reacții, de felicitări pentru că am îndrăznit să spun cu voce tare ce cred și să public pe toate căile de comunicare gândurile care nu-mi dădeau voie să ridic ochii din pământ. Au fost și câțiva care… m-au certat pentru că textul a fost prea lung. Mea culpa! Comentarii negative, însă, la adresa lui Mircea Lucescu, Slavă Domnului, nu am citit.
În acel material spuneam, cu aceeași sinceritate și durere, că nu-mi doresc, în momentul de față, ca Gheorghe Hagi să fie următorul selecționer și, logic, următoarea țintă a zecilor de pseudo-jurnaliști și analiști sportivi, care îi vor sări la gât pentru fiecare eșec al echipei naționale, pentru vreo conferință de presă la care nu va avea energie să răspundă acelorași stupidități și insinuări, pentru fiecare ezitare a oricărui fundaș sau mijlocaș, pentru schimbări care ar putea fi considerate mai puțin inspirate sau pentru vreo ratare de obiectiv, în condițiile în care noi, la nivel de performanță, nu am mai atins de mult pragurile de sus din simplul motiv că ne cocoțăm, fără să fim avertizați, pe construcții instabile, pe cutii de carton care, la prima ploaie, se înmoaie și cad.
Ce va face „greșit” Hagi? E simplu:
Va convoca la Națională mulți jucători creați chiar de el, la Academia Hagi, care, așa cum ne avertiza – cu luciditatea și cu spiritul lui vizionar încă de acum mulți ani – vor fi în continuare, în mare parte, cei mai buni jucători de prin campionatul intern și de la echipe de prin străinătate. Va fi, atunci, desigur, acuzat că își favorizează… copiii și se va uita, iarăși, că și ceilalți antrenori de Națională (amintiți-vă de Edi Iordănescu) tot cu jucătorii lui Hagi au încercat și aproape că au și reușit să facă performanță. Doar de asta a fost nevoie să vândă și pachetul majoritar de la Farul, să nu-i favorizeze pe ai lui! Cum se merge, unde ne convine, cu strictețe, pe textul legii…
Îl va titulariza mai mult de o dată pe Ianis Hagi, copilul său și-n ADN, care, de când s-a apucat de fotbal, efectiv nu are loc să facă performanță pentru că toți comentatorii sar cu gura pe numele său de familie – prea puternic pentru a-i da loc să alerge cu adevărata sa vână – și fac comparații complet nepotrivite între ceea ce a făcut tatăl lui – care a fost liderul și geniul unei generații care trăia într-un anumit sistem, într-o țară aflată într-o anumită etapă a dezvoltării sale – și ceea ce face el acum, într-o cu totul altă lume, în care accentul nu se mai pune doar pe talent și pe inventivitate, ci și pe multe altele… Pregătire fizică acerbă, control alimentar riguros, baze sportive performante pentru juniori și seniori (ceea ce, apropo, noi, în România, suntem departe să avem).
Va califica sau nu echipa la Europene? Acesta e obiectivul său. Chiar și aceste mandate, legate de obiective clare, din doi în doi ani, cum a fost și mandatul lui Mircea Lucescu, arată zborul jos de azi al Federației Române de Fotbal. N-ai cum, după ce în sport nu s-a mai reușit nicio investiție majoră, după ce echipele noastre de club sunt inexistente în competițiile europene, după ce nu există academii cu adevărat puternice, în fiecare mare oraș, capabile să crească tinerii talentați și să le sporească acest talent prin pregătire temeinică, să vrei de la orice mare antrenor, că e Lucescu, că e Hagi, să facă minuni în doi ani! Nu poți drege o mâncare, în care ai scăpat deja un sac de otravă, cu o mână proaspătă de pătrunjel deasupra! De ce nu are Hagi mandat pe zece ani? Hai, pe cinci! Ca să apuce să modifice, în mod coerent, ceva! Ca să își poată lăsa munca să înflorească, fără presiuni și căsuțe de bifat în tabele! Până și primarii, suspectați de te miri ce din prima clipă, au mandat pe patru ani!
Schimbarea trebuie să înceapă mult mai adânc și pe termen cel puțin mediu! Ideile lui Hagi, spiritul său de învingător, ideea pe care o promovează (dintotdeauna, nu de azi!) că sportivii români au fost și pot fi la egalitate cu oricare alți mari sportivi ai lumii, demnitatea sa și dragostea necondiționată pentru România, nevoia lui de rezultate, de performanță, toate acestea trebuie plantate în solul fertil care a mai dat țării noastre dreptul de a flutura steagul și de a asculta imnul la mari competiții!
Ce îi veți face, de azi înainte, lui Gheorghe Hagi, selecționerului proaspăt-prezentat, mă tem să nu semene prea tare cu marea mocirlă în care l-ați scăldat, inconștient și fără pic de caracter, pe marele Lucescu, în ultimii săi doi ani de viață. Nu mai pot crede că s-a învățat din greșeli. Nu mai pot da cartea de atac din mână, sperând că vin vremuri frumoase. Că a venit primăvara.
N-am văzut decât fotografii de la prezentarea oficială de azi. Fotografii în care Gh. Hagi mi s-a părut trist. Înnegurat. Și mi-a povestit cineva drag că a vorbit mult de Mircea Lucescu și de tot ceea ce a însemnat dumnealui în cariera sa. Sunt sigură că această mare tragedie îi apasă umerii și îi împovărează pleoapele. Dar îl și ambiționează. Hagi probabil că a venit azi la Națională și pentru… Nea Mircea. Pentru că așa sunt campionii. Loiali, până la capăt.
Un reporter l-a întrebat, la aceeași prezentare oficială din 20 aprilie 2026: „E ceva de care vă e teamă?”, iar Hagi a răspuns: „Că într-o zi n-o să mai fiu.”
Apără-i, Doamne, pe marii noștri oameni! Și dă-ne șansa să le fim alături și să fim demni de ei! Mulțumim, Gheorghe Hagi, pentru această nouă șansă! Ce păcat că nu o meritam!
Ana-Maria Păunescu