Privind prin amintiri deloc străine,
Purtate-n benzi în care se mai crede,
Văd că Sorescu s-a uitat la mine
Și simt că ochiul său încă mă vede.
.
Sorescu, cel ce poezia toată
A smuls-o de prin timp spre nemurire,
Când nu-mplinisem nici doi ani de viață
M-a-nregistrat în blânda sa privire.
.
Și tata mă purta atunci în brațe
Și toți ai lui, pentru o clipă-n minte,
Mă simt copil de poezii nescrise,
De parc-aș fi născută din cuvinte.
.
Și mă mai rog atât: când mă fac mare,
Ducând cu mine și sufixul -escu,
Să nu mă uite, de prin cărți uriașe,
Privirea blând-a lui Marin Sorescu.
Ana-Maria Păunescu